Acasă » Anunturi

Anunturi

Avertizare Ambrozia

Potrivit Legii 62/2018 pentru combaterea ambroziei, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane.

În scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia.

Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii,administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole care au fost avertizați să distrugă această buruiană și să prevină apariția ei și care nu s-au conformat avertismentului sunt sancţionați cu amendă  contravențională de la 750 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

 

Serbarea copiilor la Vacanțele artistice Bîrnova 2018

Dragi părinți,

Duminică, 12 august 2018, ora 11.00 vă așteptăm la Serbarea Copiilor din cadrul proiectului Vacanțe artistice Bîrnova 2018. Copiii au organizat un spectacol, prin care ne vor demonstra noile deprinderi pe care le-au învățat în această vacanță la activitățile artistice din cadrul proiectului. Vă așteptăm la Căminul Cultural Bîrnova, în număr cât mai mare!

Deschidere Parc de Joacă Păun

Dragi copii și părinți,

Vineri 10 august 2018 ora 17.00 vă așteptăm la joacă și voie bună în parcul de joacă pentru copii din sat Păun, în curtea Căminului Cultural Păun.

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă joi 9 august 2018

COMUNICAT APAVITAL SA

 

În scopul realizării legăturilor la conducta nouă de apă potabilă situată în B-dul Poitiers,

joi 9 august 2018, în intervalul orar estimat 08.00 – 18.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din străzile Manta Roșie, stradela Manta Roșie, Cazangiilor, stradela Cazangiilor, Ștefan Cortez, Cetățuia, stradela Cetățuia, bulevardul Poitiers, șoseaua Bucium (parțial), Trei Fântâni, Fermei, aleea Fermei, Vișan, șoseaua Bârnova, cartier Frumoasa, localitățile Bârnova, Vișan,  Pietrărie, Cercu și Todirel.

Lucrarea face parte din proiectul de investiții “Alimentare cu apă potabilă B-dul Poitiers, șoseaua Manta Roșie, șoseaua Bucium, strada Grăniceri”, realizat din fonduri proprii ApaVital.

În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iaşi recomandă utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.  

 

 

 

 

Vacanțe artistice – Bârnova 2018 [17 iunie-19 august]

Dragi copii,

Căminul Cultural Bîrnova vă invită în perioada 17 iunie -19 august 2018, să participați la activitățile artistice organizate în cadrul Vacanței artistice Bîrnova 2018. Vă așteptăm în număr cât mai mare, să vă distrați, să învățați și să vă descoperiți noi abilități artistice, pe perioada vacanței de vară, participând la cursurile de teatru, pian, canto, chitară, iconografie și design vestimentar.

Înscrierile se fac duminică, 17 iunie 2018 ,ora 11:00, la Căminul Cultural Bîrnova.

Vă așteptăm cu drag!!

Campania de primire a Cererilor unice de plată pentru anul 2018 APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, astăzi, 01 martie, demarează Campania de primire a Cererilor unice de plată pentru anul 2018.
Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor unice de plată în Campania 2018, rugăm fermierii din comuna Bîrnova, să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform listei atașate.
Informaţii relevante privind depunerea Cererilor unice de plată şi noutăţile Campaniei 2018, se regăsesc şi pot fi consultate în prezentarea PowerPoint anexată, dar și pe pagina de internet a APIA: http://www.apia.org.ro/ro/materiale-de-informare/materiale-informare-anul-2018.

 

 

Licitație publică concesionare teren cu destinația amplasare panouri publicitare

Vă facem cunoscut faptul că Primăria comunei Bîrnova organizează licitație publică cu oferte în plic pentru închirierea unor suprafețe de teren a câte 3 mp fiecare pentru amplasarea de panouri publicitare.
Licitația are loc pe data de 14 februarie, ora 15, la sediul primăriei, iar caietul de sarcini se poate obține până pe 9 februarie, ora 12. Documentația întreagă și cererile de participare se depun la Registratura Primăriei Bîrnova, până cel târziu 12 februarie, ora 14.
Anunțul public a fost publicat și în ziarul regional Evenimentul.

Taxe și impozite locale pentru anul 2018

Vă informăm că taxele și impozitele locale pentru anul 2018 pot fi achitate la casieria Primăriei Comunei Bîrnova, începând cu data de 15.01.2018.

Modernizarea drumurilor locale în comuna Bîrnova

Primăria comunei Bîrnova a semnat contractul de finanțare pentru obiectivul ”Modernizare dumuri locale în comuna Bînova”, proiect cu o valoare de aproape 900 000 euro, fonduri nerambursabile. Potrivit contractului, durata de implementare a proiectului este de 33 de luni de la data semnării contractului. Urmează să pregătim etapele legale premergătoare execuției lucrărilor, respectiv, întocmirea documentației de licitație publică, organizarea licitației, desemnarea câștigătorului și semnarea contractului. Vă vom ține la curent cu aceste informații prin mijloacele de informare de care dispunem.

Anularea licitației publice privind amplasarea de panouri publicitare

Potrivit prevederilor HCL nr. 136 din 18.07.2017, din motive procedurale, s-a hotărât anularea licitației publice privind concesionarea unor loturi de teren în vederea amplasării de panouri publicitare, ce urma a fi organizată în data de 20.07.2017. Procedura va fi reluată, iar licitația va fi organizata în data de 31.08.2017, ora 16:00. Documentația poate fi ridicată de la sediul primăriei comunei Bîrnova, Jud. Iași,str. N. Titulescu, nr.10, pana la data de 25.08.2017 ora 12:00.

 

Vă invităm să vă înscrieți! Mulțumim!